Comunicate de presa
URBB deschide, pe 9 Mai, portile celei mai moderne fabrici de bere din sud-estul Europei
|
09 mai 2007 - categoria: Evenimente |
|
|
In spiritul de transparenta cu care si-a obisnuit consumatorii, compania URBB organizeaza pe 9 Mai, cu ocazia zilei Europei, evenimentul "Porti deschise", ocazie cu care invita toti studentii sa viziteze cea mai moderna fabrica de bere din sud-estul Europei. Studentii care vor sa afle secretele berii direct de la maestrii berari au la dispozitie autocare care ii vor duce la sediul fabricii Tuborg, din Bd. Biruintei nr. 89, comuna Pantelimon, care vor pleca la intervale de 2 ore, intre orele 10:00 si 16:00, din Complexul Tei (pe Bdul. Tei), Complexul Regie (in dreptul statiei de metrou Grozavesti) si Complexul Agronomie (in parcarea de pe Str. Primo Nebiolo). Cu ocazia sarbatorii "Porti deschise", toti oaspetii vor putea face un tur complet de fabrica, insotiti de specialistii Tuborg si vor putea gusta produse din portofoliul URBB. Vizitatorii vor avea ocazia sa descopere ce presupune fabricarea berii la standarde UE si ce implica activitatea de productie in spatiul UE. Prin organizarea acestui eveniment, URBB se vrea un deschizator de drumuri in educarea consumatorului roman din perspectiva standardelor de productie UE si a calitatii produselor. In acest scop evenimentul va imbina spiritul de sarbatoare pe care ziua de 9 Mai il promoveaza cu caracterul educativ pe care vizitarea fabricii Tuborg il are. Proiectul de dublare a capacitatii de productie a fabricii Tuborg a respectat intocmai programarile facute initial – s-a incheiat faza de extindere a utilitatilor (sistemul de racire, recuperare CO2, tratamentul apelor reziduale etc.), la inceputul lunii aprilie a fost demarata constructia celei de-a doua berarii care va asigura cresterea capacitatii de productie, iar constructia Centrului Logistic, ce se intinde pe o suprafata de 3.5 ha, a fost finalizata. Centrul Logistic presupune o parcare, o zona destinata incarcarii camioanelor de mica si mare capacitate si un depozit (5.000 m²). In 2007, suma alocata procesului de extindere depaseste 20 milioane USD si este directionata catre finalizarea constructiei noii berarii, extinderea capacitatii liniei de imbuteliere la cutii si dezvoltarea distributiei si logisticii. Aceasta investitie va asigura cresterea capacitatii de productie a fabricii, pana la finalul anului 2007, la 2 mil. hl. |
Alina Bratu