Aboneaza-te prin email

Vei fi anuntat pe e-mail de fiecare data cand publicam un comunicat.

Nume:
E-mail:

Aboneaza-te prin RSS

Ce este RSS?

Ce este RSS?

Home arrow Aparitii in presa arrow "Mai ieftin si mai putin", criteriile dupa care s-au ghidat consumatorii de bauturi
"Mai ieftin si mai putin", criteriile dupa care s-au ghidat consumatorii de bauturi

13 dec 2010

Producătorul berilor Tuborg şi Carlsberg, al sucurilor Granini şi al apei minerale Bilbor trage linie la finalul lui 2010 şi spune că vânzările de bere au scăzut la nivelul întregii pieţe cu 7%, în timp ce în cazul sucurilor neacidulate declinul a fost de 15% faţă de anul trecut.

"Piaţa de bere a scăzut în 2009 cu 14%, iar anul acesta cu 7%. Pe piaţa de sucuri neacidulate declinul a fost de circa 15-16% anul acesta, un declin mai modest decât anul trecut", explică Shachar Shaine, care conduce afacerile URBB (îmbuteliatorul Tuborg şi Carlsberg) din 2004.

De la 1 ianuarie Shaine predă ştafeta operaţiunilor locale israelia­nului Hezy Ovadia şi spune că nu ştie deocamdată ce va face pe viitor, însă poartă discuţii cu compania şi este posibil să rămână în cadrul acesteia.

"Lunile de vară au fost bune, apoi a venit o perioadă mai slabă în septembrie şi octombrie. Noiembrie a fost însă o lună bună, cu creşteri de

12-13% faţă de 2009, probabil pentru că a fost o lună caldă. Şi primele zece zile din decembrie au fost mai bune decât anul trecut, şi sperăm ca oamenii să cumpere şi să consume de sărbători."

Criza economică şi scăderea puterii de cumpărare i-au deter­mi­nat pe români să îşi modifice com­por­tamentul de consum.

"Consumatorii cumpără produse mai ieftine şi ies mai puţin. Cel mai puternic afectate au fost astfel produsele premium. Cele mainstream, mai puţin", explică cel care se află la finalul mandatului în fruntea URBB.

Shaine este însă mai optimist atunci când vine vorba de anul viitor, mai ales că prognozele arată că România va avea o creştere economică de 1,5-2%, astfel că şi consumul ar putea creşte în a doua jumătate a anului. "Piaţa nu va creşte, însă se va stabiliza, după doi ani de declin."

Deşi spune că la nivelul întregii pieţe de bere vânzările arată un minus de 7%, compania pe care o conduce a reuşit să-şi majoreze cifra de afaceri pe acest segment cu 2%.

Shaine estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 100 de milioane de euro, dintre care 80% reprezintă vân­za­rea de bere, 15% de suc şi 5% de apă. În ur­mă­torii doi-trei ani, ponderea berii în to­talul afacerilor ar putea scădea la 60-65%. În 2011 afacerile companiei pe bere vor creşte cu circa 6-7%, şi "ne vom majora în consecinţă şi cota de piaţă".

Şeful Tuborg consideră că unul dintre factorii care influenţează evoluţia vânzărilor este investiţia companiei în promovare. "Am văzut criza ca o oportunitate, de aceea am investit circa 10% din cifra de afaceri, respectiv 10 milioane de euro, în promovare." El recunoaşte însă că "şi pe mine m-a luat criza prin sur­prindere". La sfârşit de mandat el se uită în urmă şi spune că "nu am obţinut profit aşa cum am vrut eu".

În ultimii doi ani (2008 şi 2009), URBB a raportat pierderi de 30,5 mil. lei, respectiv 4,1 milioane de lei, potrivit site-ului Ministerului de Finanţe. În 2007 compania avea un profit de 17 mil. lei la afaceri în jurul a 300 mil. lei.

Carlsberg are doar 24% din companie

Aflat la final de mandat, Shaine a explicat şi structura acţionariatului URBB. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, acţionarul unic al URBB este International Breweries, înregistrată în Olanda.

Shaine a arătat însă că URBB este deţinută în proporţie de 24% de grupul danez Carlsberg, iar restul de 76% de mai multe grupuri din Israel şi România.

Printre acţionarii din România se numără şi omul de afaceri Octav Cobzăreanu, potrivit unor informaţii publicate în Monitorul Oficial.

O parte din capacitate, neutilizată

La fabrica Tuborg din comuna Pantelimon sunt produşi anual 1,6 milioane de hectolitri de bere şi circa 240 de milioane de litri de suc, sub capacitatea maximă de producţie de 2,1 milioane de hectolitri pe bere şi 400 de milioane de litri de suc.

Fabrica a fost construită în 1996 de către United Romanian Breweries Bereprod în urma unei investiţii totale de 215 mil. dolari. În Pantelimon, unde lucrează 200 de persoane, sunt produse şi îmbuteliate băuturile Tuborg, Carlsberg, Skol, Holsten, Orangina şi Granini. În ceea ce priveşte berea, peste 50% din totalul producţiei revin brandurilor Tuborg şi Skol, potrivit reprezentanţilor companiei. Berile Guinness şi Kilkenny sunt importate, iar apa minerală Bilbor este produsă în judeţul Harghita.

            


Contact de presa


Alina Bratu Alina Bratu
Corporate Affairs Manager URBB
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat ca a putea vizualiza pagina.
(program: 09:00 - 17:00)

Pentru orice alte informatii ne puteti contacta la:
021.205.5000

Fotografii

Ilustreaza-ti articolele cu fotografii la calitate de print.

Viziteaza galeriile foto

Marketing etic


In calitate de membra a Asociatiei Berarii Romaniei, URBB se supune codului comunicarii comerciale al acesteia.
Citeste codul etic