04 sep 2001
Romanii au inceput sa aprecieze mai mult calitatea berii decat pretul ei iar Bergenbier, Ursus si Tuborg sunt cele mai apreciate marci, releva un studiu realizat de o companie independenta pentru Ursus.
Motivele cresterii consumului de "bere mai buna", se datoreaza, dupa spusele producatorilor, faptului ca piata a intrat intr-un stadiu de maturitate avansat si eforturilor de sustinere a marcilor superioare din partea jucatorilor.
Brau Union, liderul pietei, a scos de la naftalina principala sa marca premium sub licenta - Kaiser -, Tuborg a inceput sa fabrice Carlsberg si in Romania, Ursus a lansat o noua sticla pentru marca cu acelasi nume iar Interbrew a lansat in urma cu cateva luni o puternica campanie publicitara pentru promovarea unui brand preluat de la Efes, Caraiman.
Kaiser a fost, alaturi de Dreher, una dintre primele marci internationale importate in Romania si ar fi avut toate motivele sa fie in prezent una dintre cele mai baute beri de pe segmentele superioare ale pietei.
Brau Union, compania detinatoare a marcii, nu a considerat, insa, pana la inceputul lui 2001, ca structura pietei ii permite sa mizeze pe Kaiser. Astfel, in ultimii ani, austriecii au promovat pe piata in special marci precum Golden Brau sau Gambrinus, care se adreseaza consumatorilor cu venituri medii si mici.
Nesustinuta de campanii publicitare, vanzari si distributie sustinute, Kaiser a pierdut teren in fata Tuborg si Stella Artois, care domina in prezent segmentele superioare ale pietei.
Brau Union a schimbat, insa, in acest an politica, iar Kaiser a revenit puternic din punct de vedere promotional, beneficiind de o campanie publicitara intensa. Austriecii, si-au schimbat, se pare, parerea despre potentialul "superpremium" al pietei.
Intebrew al treilea jucator al pietei, a achizitionat la inceputul acestui an, drepturile de comercializare si promovare a marcilor Efes si Caraiman, pozitionate tot pe segmentele superioare ale pietei. Compania belgiana, care anul trecut a lansat puternic pe piata prima sa bere ieftina, Noroc, a renuntat in primele sapte luni ale lui 2001 la a mai atrage atentia asupra marcii.
Alt mare producator care "a jucat tare" pe segmentele de sus ale pietei a fost in primele sapte luni ale anului South African Breweries (SAB), care a modificat designul sticlei in care este comercializata principala sa marca, Ursus.
"Ursus s-a pregatit foarte bine pentru vara lui 2001, venind la inceputul sezonului cu o importanta inovatie pentru principala sa marca: noua sticla proprietate a Ursus SA pentru berea Ursus Premium. Am avut la dispozitie toata luna iunie pentru a alimenta reteaua de distributie cu noua sticla. Astfel ca, la inceputul sezonului am fost pregatiti sa ne lansam pe piata", spune Steve Woodward, presedintele Ursus.
In opinia celor de la Ursus, noul stadiu de dezvoltare al pietei de bere in Romania s-a reflectat, de asemenea, in numarul redus de lansari de noi marci.
De la inceputul anului, singura lansare a fost cea a Carlsberg, marii producatori concentrandu-si eforturile asupra mentinerii marcilor existente in prim plan.
URBB (Tuborg Romania) poate fi considerata compania care a mizat inca de la inceput pe momentul in care romanii vor deveni interesati mai mult de berea de calitate decat de cea ieftina.
Compania a intrat pe piata inca de la inceput pe segmentul premium sub licenta internationala, prin intermediul marcii Tuborg, singura bere comercializata si promovata in primul an de prezenta in Romania.
Plecati initial de la o cota de 1-2%, cei de la Tuborg au reusit, si prin intermediul unor bugete substantiale de publicitate, sa faca din principala lor marca una dintre cele mai cunoscute in Romania.
Faptul ca romanii au inceput sa prefere berea superioara este reflectat si de ascensiunea cotei de piata a URBB, care va ajunge la sfarsitul lui 2001, potrivit oficialilor companiei, la 6%.
"Noi am fost siguri inca de la inceput ca romanilor le place berea buna. Tendinta de orientare spre segmentele superioare ale pietei ar fi trebuit sa se manifeste mai devreme. Din pacate, insa, unii producatori internationali au lansat pe piata in ultimii ani marci ieftine si au marit astfel artificial un segment de piata care dadea semne de scadere", opineaza Isac Sheps, presedintele URBB.
URBB a marit in acest an miza pe segmentele superioare ale pietei, incepand sa produca "prima bere superpremium din Romania", Carlsberg.
Schimbarea usoara a structurii pietei este demonstrata si de scaderea cotei de piata a producatorilor regionali (principalii jucatori de pe segmentele inferioare ale pietei), in favoarea "internationalelor".
Astfel, cota cumulata de piata a "regionalelor" a scazut incet dar sigur in ultimii ani, de la 50% la 37% (in prima jumatate a acestui an).
Cea mai recenta dovada a slabiciunii producatorilor regionali in fata celor internationali este vanzarea, de catre salariati si management, a Bere Timisoareana catre SAB.
Bermas Suceava a avut, de asemenea, un prim semestru mai slab decat anul trecut.
Cifra de afaceri a companiei a scazut in termeni reali de la 4,1 milioane de dolari (80,62 miliarde de lei) la 3,5 milioane de dolari (96,67 miliarde de lei) iar profitul a urmat aceiasi tendinta.
Motivatia scaderii in termeni reali a cifrei de afaceri se datoreaza, conform raportului semestrial al companiei, "faptului ca preturile de vanzare a berii nu au putut fi majorate in acelasi ritm cu cresterile preturilor de aprovizionare - care in cea mai mare parte sunt stabilite in valuta - si faptului ca vanzarile nete programate prin Bugetul de Venituri si Cheltuieli nu s-au realizat". Diferenta negativa fata de vanzarile realizate si cele programate a fost de 20.790 hectolitri bere.
Profitul net al Bermas a scazut in primele sase luni ale anului de la 600.000 dolari - 2000 la 350.000 dolari.
Concluzii generale - studiu Ursus
Eforturile promotionale ale marilor producatori de bere s-au concentrat pe segmentul de bere mediu. Interbrew a relansat Berea Caraiman, iar BBAG a lansat campanii promotionale sezoniere (Golden Brau, Silva, Ciuc) avand ca tinta un public tanar, dornic sa se distreze
Piata tinde spre segmentul mijlociu si spre cel premium. Ca urmare, unii dintre producatorii de bere au pus accent pe atributele aspirationale ale marcilor lor in ultimile campanii
In ceea ce priveste consumul, majoritatea celor chestionati au declarat ca Bergenbier este berea pe care o beau cel mai frecvent. Ursus si Tuborg o urmeaza. Acest fapt reflecta aceeasi tendinta a consumatorilor romani de a cauta marcile de calitate.