30 nov 1999
De 1 Decembrie, Romanii vor putea bea gratis bere Tuborg Compania Tuborg Romania isi va deschide portile. Vizitatorii vor participa la mai multe tombole dotate cu mii de premii.
Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, conducerea celei mai moderne fabrici de bere din Europa, Tuborg Romania, a decis sa faca o surpriza bucurestenilor. Astfel, de Ziua Nationala a Romaniei, incepind cu ora 10.00, in doua locuri din Capitala (Piata Unirii - parcarea Horoscop si Piata Bucur Obor - iesirea din pasajul dinspre bd. Ferdinand) vor fi puse la dispozitia bucurestenilor patru autobuze care vor circula la intervale de 30 de minute si vor asigura transportul vizitatorilor, gratuit, de la locurile mentionate, catre fabrica Tuborg.
Initiativa, unica pina acum in tara noastra, are ca scop promovarea Tuborg, dar si initierea romanilor in fabricarea berii. Cei care vor avea curiozitatea de a se aventura in aceasta inedita "excursie", vor putea vedea, pe viu, intregul proces de fabricare a berii, precum si tehnologiile de ultima ora din domeniu. Organizatorii vor conduce bucurestenii intr-un tur gratuit al fabricii, dupa care acestia din urma vor putea participa la mai multe tombole unde premiile vor fi foarte numeroase si vor consta in aparate foto, fulare, sepci sau tricouri cu emblema companiei. In plus, fiecare vizitator va primi gratuit si cite un pahar de bere si un covrig.
Isaac Sheps, presedintele Tuborg Romania, a declarat ca initiativa va fi continuata, iar incepind din primavara anului viitor in incinta fabricii va fi amenajat un fel de muzeu, in care romanii se vor putea familiariza cu istoria companiei daneze Carlsberg, "mama" Tuborgului.