17 mar 2001
Saptamana aceasta s-a decernat Premiul Roman pentru Calitate - J.M. Juran - editia I.
In prezenta presedintelui Romaniei, Ion Iliescu, Fundatia "Premiul Roman pentru Calitate - J.M. Juran", formata din 11 organizatii profesionale, apolitice si fara scop lucrativ, unele specializate in domeniile ingineriei si managementului calitatii, a premiat patru firme romanesti, in baza rezultatelor obtinute in domenii precum managementul profesional, strategie si planificare, resurse, sistemul calitatii si procese, satisfactia clientilor si rezultatele afacerii.
Astfel, au fost desemnate castigatoare firmele Regia Autonoma "Monitorul Oficial" si S.C. Oltchim S.A. Rimnicu Vilcea, la categoria "Intreprinderi Mari", si J.T. International Manufacturing (Romania) S.A. si S.C. URB Tuborg Bucuresti, la categoria "Intreprinderi Mici si Mijlocii". De asemenea, au fost acordate plachete de finalisti firmelor S.C. Celsius 2000 S.C. (S.C. Omnitech Partners SRL) Bucuresti si S.C. Matricon S.A. Targu Mures.
Competitia pentru editia a doua a "Premiului Roman pentru Calitate - J.M. Juran" incepe pe 15 iunie anul acesta si se incheie la 20 noiembrie.