07 iul 2008
Castigurile cumulate din publicitatea difuzata in timpul celor trei partide ale Romaniei cu Italia, Franta si Olanda au depasit 1,2 milioane de euro.
Dupa o luna agitata si cei aproape 10 km alergati de Banel Nicolita in timpul celor trei meciuri ale Romaniei din grupa mortii, Televiziunea Romana a tras linie si si-a numarat banii incasati din publicitatea de la Euro 2008. Spoturile difuzate in timpul meciurilor de la Euro 2008 au inregistrat 8.407 GRP-uri (1 GRP inseamna 100.000 de telespectatori), echivalentul a aproximativ sase milioane de euro, calculat la pretul mediu pe punctul de rating.
Tarifele in timpul celor trei meciuri ale Nationalei au fost preferentiale, pentru ca miza pentru publicitari a fost mult mai mare. Astfel, un GRP s-a vandut cu 840 de euro, in timp ce restul meciurilor au avut un tarif mediu de 764 de euro. Finala dintre Spania si Germania a avut cel mai mare pret, de 860 de euro pentru fiecare suta de mii de indivizi care au urmarit meciul si reclamele, desi nu a avut o audienta comparabila cu partidele Nationale.
Meciurile Romaniei, cele mai mari incasari
Fiecare regal fotbalistic al tricolorilor a atras incasari de aproape 500.000 de euro: Romania – Franta a avut 441.000 de euro, Romania – Italia, 475.000 de euro, iar Romania – Olanda, 411.000.
Clientii de publicitate s-au ingramadit sa-si investeasca banii cu mult timp inainte de inceperea Euro 2008, spatiul de reclama de la TVR fiind sold-out cu cateva luni inainte. Bugetul de publicitate al clientului Orange a fost de aproximativ 300.000 de euro, iar Bergenbier, sponsorul Nationalei, a investit aproape 230.000 de euro pentru difuzarea reclamelor sale.
Cel mai „agresiv" client a fost Coca-Cola, sponsorul oficial al Campionatului European 2008, care a difuzat 225 de reclame atat in timpul meciurilor transmise in direct, cat si pe parcursul reluarilor. Coca-Cola este un client cu traditie al competitiilor sportive.
3.123 de spoturi la TVR
Pe parcursul competitiei europene, Televiziunea Romana a difuzat cumulat, pe TVR1 si TVR2, 3.123 de spoturi publicitare. In timpul Campionatului Mondial din iunie 2006, postul public a transmis 3.663 de reclame, insa numarul meciurilor a fost mai mare decat la Euro 2008.
Trebuie sa precizam ca pauzele publicitare de la TVR dureaza doar opt minute, fata de 12 minute cat au voie sa difuzeze posturile comerciale.
„Cele doua evenimente sunt in sine generatoare, ele dezvolta un intreg mecanism, de la turism pana la publicitate. Desi logistica pentru cele doua evenimente este diferita, advertiserii nu sunt neaparat influentati de anvergura competitiei, ci mai degraba sunt interesati de competitie in sine, principalul eveniment al anului.
Mai mult, in Campionatul European din acest an am fost si noi printre participanti… si suporteri", declara Camelia Balinca, senior media buyer la agentia Zenith Media. In ceea ce priveste Campionatul Mondial de acum doi ani, principalul client de publicitate a fost operatorul de telefonie mobila, Orange, care a investit, conform Alfa Cont Media Watch, aproximativ 1.629.775 de euro.
Insa, Coca-Cola a fost cel mai harnic advertiser, el cumparand 254 de spoturi, fata de cele 193 ale clientului Orange.
Publicitarii care au aparut pe sticla se pliaza pe profilul publicului, care este preponderent masculin.
Greii telecomului se inghesuie la meci
Printre brandurile prezente in spatiile publicitare ale meciurilor se afla Bergenbier, Hyunday, Carlsberg sau Castrol. In plus, niciuna dintre cele trei marci de telefonie mobila (Vodafone, Cosmote si Orange) nu au ignorat Euro 2008, investind puternic. La Campionatul European 2008, Spania a luat trofeul la Madrid, iar TVR isi incarca pustile pentru Olimpiada de la Beijing care sta sa bata la usa.
Singura grija a televiziunii publice este sa inlocuiasca comentatorii sportivi care au migrat catre trustul Intact.
6 milioane de euro
- reprezinta estimarea incasarilor TVR din publicitatea difuzata in timpul meciurilor Euro 2008
Cat au castigat „Gazeta Sporturilor" si „Pro Sport" din Euro 2008
Campionatul European de anul acesta a adus venituri si publicatiilor cu profil sportiv, iar batalia s-a dat intre „Gazeta Sporturilor" si „Pro Sport". Ziarele au avut editii speciale cu ocazia Euro 2008, dar care nu au atras atat de multa publicitate. Grosul machetelor s-a indreptat spre cotidienele sportive. „Gazeta" l-a batut la numar de insertii si la venituri pe vesnicul sau concurent, „Pro Sport".
Astfel, publicatia din trustul lui Dan Voiculescu a difuzat in luna iunie 493 de machete de presa in valoare bruta de 1,9 milioane de euro, in timp ce ziarul lui Adrian Sarbu a avut 372 insertii, echivalentul a 1,2 milioane de euro.
Publicatiile au vandut mai multa publicitate in timpul Campionatului Mondial din iunie - iulie 2006. „Gazeta" a difuzat 691 de reclame, in valoare de un milion de euro, iar „Pro Sport", 486 insertii care au valorat 642.000 de euro. Tebuie precizat ca, acum doi ani, costul machetelor de presa era mai mic, dar interesul publicitarilor mai mare.
Opinia specialistului
Daca vorbim strict pe cifre, TVR a fost lider de piata la incasarea bugetelor de publicitate, care a beneficiat din plin de Euro 2008 si normal a adus cu sine si o crestere de audienta, cu 40% mai mult decat perioada similara a lui 2007. Iar pentru Campionatul Mondial din 2006, TVR a avut un rating cu 60% mai mare decat in 2005, aceeasi perioada.
Ca sa ramanem tot in zona cifrelor, spoturile cu cea mai mare audienta pe cele doua competitii au fost de la Coca-Cola. In 2006, „Fabrica de fericire" care a fost urmarit de 2.800.000 de telespectatori si pozitionat la finala Campionatului Mondial, dar firesc, nu? Iar in 2008, la Euro, avem tot un spot la Coca-Cola care a adunat 2.500.000 de telespectatori, spot care vine de la meciul Romania-Italia, si ce meci!!!