10 mai 2007
Titlurile Carlsberg au urcat, ieri, cu 5,1% pe fondul cresterii profitului operational din primul trimestru al anului peste nivelul estimat, ca urmare a temperaturilor si a vanzarilor ridicate din Europa de Est si Asia, transmite Reuters. Compania, al saselea mare producator de bere la nivel mondial, a raportat un profit calculat inainte de deducerea dobanzilor si impozitelor de 402 milioane coroane daneze (73,18 milioane dolari) si a majorat previziunile referitoare la profitul si vanzarile din acest an. Analistii anticipau un profit operational de 159 milioane de coroane daneze, comparativ cu castigul de 83 milioane de coroane obtinut in primul trimestru al anului trecut. Vanzarile au urcat in aceeasi perioada cu 14%, la 8,9 miliarde de coroane daneze, peste estimarile analistilor, de 8,3 miliarde de coroane, pe fondul rezultatelor bune obtinute de BBH.